Sau cum devin margaretele si albastrelele claie si provizii de iarna. Sau prezentarea circuitului ierbii in natura. Mai specific, partea cu element antropic.
Daca n-ai ce face, vara pe amorteala intr-un catun asa linistit poti sa te rogi de cineva sa te ia la fan. Adica, nici sa ii incurci ca au oamenii treaba.
Ne-am bagat si noi in seama, cu Alina si Vali, cu tanti Dorica si nea Pita si am vazut cum e.
Cositul e primul si cel mai greu. Nici nu prea mai sunt oameni, in fapt doar 2 baieti care cosesc cu ziua la oamenii mai batrani din sat. Daca prinde cineva cositori, adusi din satele din jur, nu mai apuca sa plece de acolo. Trage lumea de ei. Munca e grea si plata e buna: adica pe langa bani le dai acolo de mancat consistent- ca la coasa, nu doar mamaliga cu branza- 3 mese pe zi si la fiecare masa tuica, fix 1 litru pe om / zi. Si dupa o zi de coasa stropita bine auzi cum chiuie lumea pe dealuri. Gata pogonul la pamant, gata tuica, gata constienta! Pana in noapte se aud fluieraturile si hauielile peste dealuri.
In rest, daca n-ai noroc sau bani de cositori profesionisti, fiecare se lupta cu iarba lui, mai cheama copiii, rudele, sau daca nu are pe cine iese singur la cosit. Mai coseste un pic, se mai odihneste, se mai umezeste la inima si inapoi cu ciuda si resemnare (!) pe iarba.
Dimineata daca ai inima in tine sa te trezesti la sase auzi harst- harst! cositorii si cioc-cioc ascutitul coasei. Cositul e un sport de echipa, sincron, cu doi- trei oameni in acelasi ritm.
Face mai intai barbatul treaba grea- taie iarba la ras in brazde-si apoi restul familiei, femeia care risipeste iarba sa se usuce. Urmatoarea zi se suie tot barbatul la claie si in jurul tapusului infipt in pamant- axis mundi- invarteste iarba in vartejuri de jur imprejur. Femeia, si restul familiei, fac acum partea grea, aduna iarba din copite intr-un loc, grebleaza iarba ramasa pe loc si arunca fanul sus pe copita.
Nu-i usor, iarba daca nu e bine coapta atarna greu. Se mai da si cu sare, asa dupa ochi, sus in claie- sa nu intre soarecii in ea, sa nu putrezeasca.
Claile se fac mari, cam 4-5 metri, si barbatul cocotat aranjeaza iarba in vartej. Te uiti ca de abia poti sa ii mai arunci fanul sus cu furcoiul ("tapoi") si mai ai inca 4 capite de pus. Ei zic ca intra..stiu ei ceva. Si vezi cum de acum iarba pe langa stalpul din mijoc incepe sa fie din ce in ce mai batuta, indesata. Pana la urma urci totul in claia imensa, si omul din varf e departe. Acum se foloseste de sfoara din poza si aluneca usor jos.
A, si mai inainte se fixeaza claia cu proptele, se perie toate paiele in jos sa alunece ploaia pe ea.
Asta e varianta scurta. Adica daca vremea e uscata in 3 zile margaretele sunt cosite- stranse in copite-si facute claie.
Alfel, daca ploua, oamenii n-au decat sa invarte in iarba si sa o cocoate pe sarme la uscat pana vrea vremea sa se usuce. Au n-au treaba se duc sa invarta si sa risipeasca iarba in diverse forme: la agatat, la intins, prepeleci, purcoi, copite, etc. Daca vara intri in Muscel si vezi iarba la uscat iti place. E frumoasa asa intinsa si mirositoare prin gradini..desi..este o iarba cu risc ridicat.
Morala :
Mai avem nevoie si de iarba.
